Un parteneriat inovativ și flexibil, lansat în sprijinul persoanelor fizice și juridice

~ Invitație – propunere de colaborare ~

Consiliere psihologică și dezvoltare personală

Perioada pandemiei a generat și, totodată, impus adaptarea din mers la schimbări majore și rapide datorate influenței pe care munca la domiciliu, școala online, precum și alte provocări social-economice le determină asupra multora dintre noi, indiferent de vârstă sau de ocupație.

În strânsă legătură cu programul special pentru ”Expert UE în reziliență personală și în cadrul echipei, oferit prin Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” (CIO-SUERD), recent, a fost lansat în mod oficial parteneriatul dintre Fundația EUROLINK-Casa Europei, membră EUNET și Cabinetul Individual de Psihologie ”Gabriel Bulboacă”, specializat în Psihologia Transportului, Muncii și Organizațională.

În principal, în sprijinul tuturor persoanelor fizice sau juridice interesate, este furnizat sprijin pentru următoarele componente-cheie:

1. Testare psihologică cognitiv-profesională a personalului la încadrarea în muncă, periodică, avansarea în funcții, măriri de salariu, integritate, cursuri. Evaluarea rezultatelor testelor psihologice aplicate personalului, precum și identificarea de soluții pentru îmbunătățirea activității și creșterea eficienței angajaților și productivității întreprinderilor vor fi realizate cu ajutorul unor sisteme integrate pentru evaluare, acreditate de COPSI. Parteneriat / Colaborare pentru asigurarea serviciilor psihologice de medicină muncii.
2. Prevenirea și combaterea stresului, anxietății și depresiei prin metode psihologice și alternative – măsuri la nivel individual și organizațional.

Totodată, în domeniul dezvoltării personale, sunt furnizate Cursuri de Limbă și Cultură Germană (nivel A1, A2) pentru adulți, persoane care intenționează să lucreze în țările vorbitoare de limbă germană.

În context, menționăm că sunt eliberate avize și adeverințe specifice necesare pentru certificarea unei game diversificate de activități profesionale. Oferta este completată de sesiuni de consiliere psihologică / psihoterapie, evaluări ale nivelului de inteligență (IQ) și profilului personalității, evaluare aptitudinală pentru orientare școlară și vocațională.

Prezenta ofertă se distinge în mod special prin:

  • flexibilitate deplină, în funcție de programul persoanelor interesate;

  • posibilitatea derulării cel puțin parțiale a activităților în regim online;

  • posibilitate de oferire de consiliere suplimentară personalizată, atât live (Campus Universitatea de Construcții – zona Tei – București), cât și online;

  • focalizare pe componente-cheie complementare perfect adaptate pentru prevenirea și combaterea efectelor colaterale ale stresului, anxietății, depresiei etc.

Drd. Gabriel Bulboacă este Psiholog în specialitatea Psihologia Transporturilor, Muncii și Organizațională la Cabinet individual de psihologie, Formator autorizat ANC (din anul 2014) și Doctorand în faza finală de susținere a dizertației.

Prezenta propunere de a apela la gama de consiliere și oportunități evocate poate fi personalizată prin solicitarea către Secretariatul Tehnic CIO-SUERD – telefon: 0726.375.855; e-mail: ciosuerd@houseofeurope.ro

Pentru conformitate,
CIO-SUERD ”Jean Bart”